Hans van Howelingen

Academiceştii l-au cunoscut luni la UNAgaleria pe Hans van Howelingen, un artist olandez care se ocupă cu amenajarea spaţiului public, adică  face ce ne lipseste în Bucureşti sau in oricare loc din ţara noastră: amenajează spaţiul public cu cap. Ideea in mare prezentată este că un artist ar trebui să se implice in activitatea comunităţi în care trăieşte, realizând o completare acesteia şi dându-i identitate. Proiectele lui Howelingen nu sunt un rezultat al personalităţii lui, ci a istoriei comunităţii în care realizează un proiect şi a unor simboluri importante ca semnificaţie pentru aceasta. La sfărşitul conferinţei a fost foarte interesat să afle căt mai multe despre cultura noastră şi intrigat dacă ne folosim de experienta comunistă in artă sau dacă facem referire la perioada comunistă prin lucrările de artă. În  sală s-a răspuns că nu prea se obişnuieste, deoarece dorinţa este de a a uita această perioadă nefericită, dar adevărul este ca exploatăm perioada comunista mai mult în scop comercial, mai ales pentru proiectele destinate ţărilor străine, iar monumentul nostru care comemorează revoluţia, Ţeapa lui Ghilduş, nu e chiar monument de referinţa ce poate fi etalat ca artă in spaţiu public.În tot timpul conferinţei m-am gandit la acest monument, mai mult de design decât de sculptură, din Piaţa Revolutiei, care într-un fel simbolizează revolutia prin urâţenia lui deşi nu aceasta era intenţia. Mi-am adus aminte de intervenţia lui Mircea Nicolae cu o tastatură lipită de Ţeapă, având literele şterse, mai putin tastele Shift si Delete.

http://www.hansvanhouwelingen.nl

Prezentarea artistului olandez a avut ca element central munca acestuia, reprezentată printr-o serie de proiecte semnificative ale acestuia, unele de o anvergură mare. În mare majoritate se refereau la re-amenajarea unor pieţe din diferite oraşe şi de plasarea de monumente în spaţii cheie ale acestora. Conceptul, de la care pornea în fiecare caz, era unul având o semnificaţie pentru comunitatea din zonă sau pentru oraş, care concept era apoi transpus în materialităţi şi forme adecvate. Unul dintre proiecte, încă nerealizat, se referea la integrarea morilor de vânt (folosite pentru producerea energiei eoliene)  în peisajul urban al oraşului, iar propunerile erau foarte indrăzneţe, mergând până la a le integra în spaţiul parcurilor de distracţie, pentru ca vizitatorii să poată avea experienţa de a simţi aceste mori mişcându-se sub puterea vântului, acestea fiind decorate conform cu spaţiul. Altă propunere venea din semnificaţia morilor de vânt utilizate ca telegraf în trecut, ideea fiind de a da identitate cromatică unei elice pentru a aduce aminte acest lucru.

semnat Ioana si Alexandra